Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul „SINDLUCAS” și-a evaluat activitatea din ultimii cinci ani

04.05.2017

IMG_9312!

Joi, 4 mai, și-a desfășurat lucrările Congresul IV al Sindicatului Lucrătorilor din Comerț, Alimentația Publică, Cooperația de Consum, Servicii, Restaurante și Hoteluri ”SINDLUCAS”. La întrunire a participat și președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza.

Delegații au făcut totalurile activității desfășurate în ultimii cinci ani, au stabilit prioritățile pentru perioada următoare și au ales noua conducere a structurii. Totodată, au fost operate unele modificări la statut, organizația sindicală fiind redenumită în Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Comerț, Alimentația Publică, Cooperația de Consum, Servicii, Restaurante și Hoteluri ”SINDLUCAS” .

IMG_9284

Valentina Chiriac, președintele reales al Sindicatului „SINDLUCAS”, a menționat că în perioada de referință, toată activitatea organizației a fost axată pe apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, fie la locul de muncă, fie în instanța de judecată.

”Membrii noștri au găsit întotdeauna sprijinul de care au avut nevoie, sindicatul mobilizându-și resursele ori de câte ori aceștia au solicitat-o. Principalele cazuri de încălcare a drepturilor angajaților au vizat: neinformarea în scris a angajaților privind condițiile în care sunt derulate raporturile de muncă, plata sub nivelul minim sau remunerarea incorectă a orelor lucrate, rețineri nejustificate din salarii, neplata restanțelor după încetarea raporturilor de muncă. Totodată, consultanță juridică a fost acordată și pe probleme ce țin de pensionare”, a subliniat Valentina Chiriac.

IMG_9254!

Pentru următorii ani Sindicatul „SINDLUCAS” își propune să continue activitățile de apărare a drepturilor și intereselor membrilor săi. Printre acestea menționăm: sporirea măsurilor de protecție socială, promovarea dialogului social, recrutarea de noi membri și continuarea politicii de sindicalizare în sectorului informal, promovarea tinerilor în sindicate, asigurarea egalității de gen, educația sindicală.

Departamentul mass-media și relații internaționale