Evoluția principalilor indicatori ai pieței forței de muncă denotă o diminuare față de anii precedenți, iar situația continuă să se înrăutățească. Despre aceasta a declarat marți, 16 aprilie, Petru Chiriac, vice-președintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în cadrul unei noi ședințe de lucru a Comitetului Confederal al CNSM.
Membrii Comitetului Confederal al CNSM au analizat evoluția situației de pe piața forței de muncă și acțiunile sindicatelor pentru depășirea problemelor existente.
”Astfel, în anul 2012 a descrescut cu 3,4% numărul populației active față de anul 2012. Tinerii se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, iar nedeclararea veniturilor în anul 2012 a adus bugetului public național un prejudiciu de peste 5,3 miliarde de lei’”, a comunicat Petru Chiriac.
Vice-președintele CNSM susține că autoritățile de stat trebuie să întreprindă acțiuni concrete în vederea combaterii fenomenului muncii “la negru” și a economiei informale și să asigure o mai bună protecție socială a tinerilor care, din cauza situației precare de pe piața de muncă, pleacă masiv în străinătate.
În cadrul ședinței, Gheorghe Burbulea, șeful Inspectoratului Muncii al Sindicatelor a comunicat despre mersul pregătirilor pentru desfășurarea ceremoniei consacrate Zilei Mondiale pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă care va avea va fi marcată la Chișinău, la 26 aprilie curent. El a mai comunicat despre rezultatele organizării în anul 2012 a concursului cu genericul “Cel mai bun reprezentant al sindicatelor cu răspunderi specific în domeniul securității și sănătății în muncă”.
Sindicaliștii au discutat despre executarea bugetului sindical al CNSM în anul 2012 și despre repartizarea surselor financiare pentru activitățile de formare sindicală în cadrul Institutului Muncii în anul 2013.
Cei prezenți au luat act de raportul statistic privind instruirea cadrelor și activului sindical în anul 2012. Potrivit raportului, în procesul de instruire a cadrelor și activului sindical în anul 2012 au fost instruiți 20 245 mii de lideri și activiști sindicali, atât din țară, cât și din străinătate. În perioada de referință, CNSM a organizat 17 activități educaționale care au cuprins o tematică variată.
Totodată, membrii Comitetului Confederal au stabilit ordinea de zi a lucrărilor Consiliului General al CNSM care va avea loc la 23 aprilie curent și au decis asupra conținutului proiectului de Declarație care urmează să fie aprobată la lucrările Consiliului. Declarația, care conține poziția sindicatelor referitor la situația social-economică din țară, va fi ulterior expediată autorităților de stat.
Centrul Informațional al Sindicatelor