Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Soluționarea problemei motivării salariaților de la Casa Națională de Asigurări Sociale, pe agenda sindicaliștilor din administrația publică

19.02.2020

IMG_7697

Sindicaliștii din cadrul Asociației Sindicale (AS) a Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) susțin că actualmente în cadrul instituției se atestă un nivel ridicat  al fluctuației cadrelor, din sistem pleacă angajații care au o bogată experiență de muncă, iar nivelul de salarizare nu corespunde volumului sporit de muncă. Despre aceasta au comunicat astăzi, 19 februarie, participanții la conferința de dare de seamă și alegeri a Asociației.

Liuba Rotaru, președinte al Asociației Sindicale CNAS, a precizat că sindicaliștii au expediat la sfârșitul anului 2019 o adresare către Prim-ministrul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, în care a fost prezentată situația alarmantă din cadrul instituției și solicitările sindicaliștilor care ar putea contribui la îmbunătățirea situației.

Sindicalista a menționat că pe parcursul ultimilor ani a crescut considerabil volumul de lucru prin impunerea noilor sarcini legate de stabilirea indemnizației de maternitate, indemnizației paternale, stabilirea drepturilor sociale pentru angajații instituțiilor de forță, scanarea rapoartelor 4 BASS pentru perioada anilor 1991-1998, scanarea carnetelor de muncă pentru toată populația care a avut activitate până la 1 ianuarie 1999, etc.

“Toate aceste sarcini au fost puse pe seama specialiștilor CNAS fără unități suplimentare și fără salarizare suplimentară, iar pentru a face față solicitărilor specialiștii sunt nevoiți să muncească uneori peste program și în zile de odihnă. Specialiștii pleacă tacit din sistem. La nivel de țară, fluctuația cadrelor constituie circa 26 la sută, iar în Chișinău fluctuația este de circa 45 la sută. Doar o motivare financiară pe potriva muncii depuse poate convinge actualul personal să rămână să activeze în sistemul național al asigurărilor sociale”, consideră Liuba Rotaru.

Referindu-se la problemele cu care se confruntă salariații din cadrul CNAS, Vlad Canțîr, președinte al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice, a subliniat că munca specialiștilor de la CNAS este deosebit de grea, având în vedere volumul enorm de sarcini. Liderul sindical a îndemnat membrii de sindicat de la CNAS să fie consolidați, consecvenți, și să continue împreună să negocieze cu autoritățile condiții de muncă mai bune.

Prezent la această activitate, Oleg Budza, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a subliniat că sindicaliștii din cadrul AS de la CNAS au depus eforturi importante pentru a depăși problemele existente, dar sunt necesare mai multe acțiuni din partea autorităților pentru a menține specialiștii din cadrul instituției, a pregăti noi specialiști și a atrage cadre tinere în sistem.

În cadrul conferinței de dare de seamă și alegeri a Asociației, s-a discutat despre activitatea din ultimii 5 ani și obiectivele pentru anii 2020-2024. Totodată, au fost efectuate alegeri ale organelor de conducere. Cu unanimitate de voturi, în calitate de președinte al Asociației Sindicale CNAS a fost realeasă Liuba Rotaru, care în prezent este și președinte al Comisiei de Femei din cadrul Confederației.

CNAS gestionează Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat care constituie mai bine de 21 miliarde de lei, deservind circa 820 de mii de persoane asigurate, administrând 79 de tipuri de prestații sociale pentru circa 1,2 milioane de beneficiari. În sistemul național al asigurărilor sociale activează circa 1000 de salariați. Circa 70 la sută din salariații de la CNAS sunt membri de sindicat.

Departamentul mass-media și relații internaționale