Membrii Comisiei de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au desfășurat marți, 11 aprilie, în incinta Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificaţie din Chișinău, „Ora sindicală”, unde studenții au participat la discuții cu conducerea structurii despre activitatea sindicatelor.
În cadrul activității, studenții au aflat ce este o organizație sindicală, care sunt avantajele apartenenței la sindicate, precum și despre rolul organizațiilor sindicale în cadrul parteneriatului social.
”Suntem la Stăuceni deja a patra oară. Vrem ca tinerii să știe cum să-și protejeze drepturile, de ce să rămână să muncească în țară, și cum sindicatele pot să-i sprijine. Prin intermediul acestei activități de informare, tinerii vor cunoaște mai bine cum să-și apere drepturile”, a declarat Tatiana Marian, președintele Comisiei de Tineret din cadrul CNSM.
”Lipsa de informare în privința relațiilor de muncă este o problemă pentru tineri. Un tânăr bine informat poate face față unor eventuale abuzuri la locul de muncă, iar un tânăr care nu-și cunoaște drepturile poate fi supus unor riscuri. Această activitate vine să ajute tinerii să fie bine pregătiți după ce vor părăsi instituțiile de învățământ și vor începe să lucreze”, a menționat Vasile Patrașcu, consilier al președintelui CNSM.
Potrivit reprezentanților CNSM, activități de acest gen vor fi organizate și în alte instituții de învățământ din țară, pentru a informa tinerii despre activitatea mișcării sindicale.
Departamentul mass-media și relații internaționale