Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Tinerii sindicaliști au organizat o campanie de informare a populației

12.08.2017

IMG_9919

Membrii Comisiei de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au organizat sâmbătă, 12 august, o acțiune de informare a populației pe strada pietonală „Eugen Doga” din Chișinău, în cadrul celei de-a treia ediţie a Festivalului Tineretului.

Scopul acţiunii a fost de a informa populaţia despre drepturile în domeniul relaţiilor de muncă şi rolul sindicatelor în acest proces. Reprezentanţii Comisiei de Tineret au distribuit materiale informative ce vizează aceste subiecte şi au comunicat despre activitatea CNSM în domeniul protecţiei social-economice a tinerilor.

În cadrul Festivalului au fost organizate mai multe activități precum: panel de discuții; târg al organizațiilor de tineret; târg al locurilor de muncă; discursuri motivaționale de la tineri pentru tineri; concursuri, tombole, activităţi cultural artistice.

Menţionăm că Festivalul Tineretului a fost organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Fondului ONU pentru Populație, Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și Rotaract Club. Evenimentul s-a desfășurat în contextul marcării Zilei Internaționale a Tineretului.

În acest an, Ziua Internațională a Tineretului este dedicată contribuției tinerilor atât în prevenirea și transformarea conflictelor, precum și la incluziune, justiție socială și pace durabilă.

Departamentul mass-media și relații internaționale