Tinerii salariați, membri de sindicat din ramura comunicațiilor, participă în zilele de 6 și 7 noiembrie la Forumul II al Consiliului de Tineret al Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM), cu genericul ”Tinerii susțin sindicatele”.
Activitatea are drept scop consolidarea echipei de tineret din cadrul Consiliului de Tineret al FSCM pe principiul abordării participative și solidarității, informarea și instruirea tinerilor membri de sindicat privind rolul sindicatelor în promovarea drepturilor social-economice ale salariaților și creșterea gradului de participare în activitatea sindicală.
Potrivit lui Ion Pîrgaru, președintele FSCM, Federația pune un accent deosebit pe instruirea și educarea tinerei generații de sindicaliști, organizând un șir de activități adaptate la necesitățile lor, pentru a le valorifica potențialul în folosul mișcării sindicale din Moldova.
” Pe parcursul forumului vom aborda tematici interesante ce țin de salarizare, de aspectele juridice ale contractului individual de muncă și modalitățile de a susține sindicatul în promovarea intereselor tinerilor. Totodată, este important să auzim ce probleme au aceștia în cadrul întreprinderilor în care activează, deoarece, cunoscând din prima sursă care este situația, putem să ne facem unele concluzii și să venim cu acțiuni concrete”, a spus liderul sindical.
Tatiana Marian, președintele Consiliului de Tineret din cadrul FSCM, a menționat că tinerii au dat dovadă de o receptivitate înaltă, ceea ce denotă că ei cred în posibilitățile lor și în faptul că sindicatele pot contribui la apărarea drepturilor și intereselor, nu doar cele profesionale, dar și economice, de muncă și colective. ”În pofida faptului că situația economică din țară determină mulți tineri să plece peste hotare, cei care au venit aici vor să ne demonstreze că vor și pot să schimbe lucrurile spre bine”,
Forumul II al Consiliului de Tineret al Federației FSCM se desfășoară în contextul Săptămânii naționale a tineretului, care se va marca în perioada 8-15 noiembrie curent, prin desfășurarea mai multor activități tematice, conferinţe, seminare şi ateliere de lucru axate pe problemele şi rolul tinerilor în dezvoltarea societății.
Federația Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova întrunește în rândurile sale circa 2, 5 mii tineri membri de sindicat.
Departamentul Informațional al CNSM