Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Veteranii din sindicate s-au întrunit la adunarea de dare de seamă şi alegeri

17.05.2022

IMG_2338

Membrii Asociației Obștești a Veteranilor Mișcării Sindicale din Republica Moldova s-au întrunit luni, 16 mai, pentru a face totalurile activități și a alege noua conducere a organizației. La activitate a participat conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Dumitru Șandru, președintele interimar al Asociației, a prezentat un raport și a comunicat despre rezultatele activității desfășurate în perioada 2020-2022, subliniind că aceasta a fost una extrem de dificilă pentru veterani, fiind marcată de pandemie, dificultăți economice, multiple constrângeri cu care s-au confruntat veteranii în perioada pandemică.

Prezent la această întrunire, Igor Zubcu, președinte al CNSM, și-a exprimat recunoștința pentru aportul adus de-a lungul timpului de către veterani la dezvoltarea mișcării sindicale. Liderul sindical a menționat că conducerea CNSM depune eforturi pentru a susține veteranii. Igor Zubcu și-a arătat deschiderea de a contribui la impulsionarea activității Asociației, îndemnând veteranii să-și împărtășească experiența acumulată.

În cadrul Adunării, în calitate de președinte al Asociației Obștești a Veteranilor Mișcării Sindicale din Republica Moldova, pentru un mandat de 5 ani, a fost ales Mihail Hîncu, vicepreședinte al CNSM. Președintele nou ales al Asociației și-a propus să consolideze organizația și să desfășoare diverse activități de susținere a membrilor acesteia.

Totodată, veteranii mișcării sindicale s-au arătat alarmați de situația social-economică din țară, îndemnând CNSM să depună toate eforturile pentru a continua, prin toate pârghiile și instrumentele legale, să protejeze interesele oamenilor muncii, membrilor de sindicat, dar și a tuturor cetățenilor.

Asociaţia Obştească a Veteranilor Mişcării Sindicale din Republica Moldova a fost creată în anul 2001 în scopul protejării veteranilor, lideri și activiști sindicali care au activat în diverse ramuri ale economiei naționale.

Departamentul mass-media și relații internaționale