În ediția din 14.03.2017 urmărim cum s-a desfășurat protestul angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, ce revendicări au fost înaintate, dar și ce răspuns au primit protestatarii de la Iurie Topala, directorul întreprinderii.
Echipa emisiunii a realizat un reportaj și despre semnarea Acordului de colaborare dintre Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Inspectoratul Muncii de Stat.
Tot aici, puteți urmări secvențe despre problemele salariaților din administrația publică locală a raionului Orhei, dar și despre cum văd ei soluționarea acestora.
În aceeași ediție, urmărim la ce etapă se află procesul de negocieri dintre Federația Sindicală a Educației și Științei și Guvern, referitor la majorarea salariului în domeniul educației, dar și un nou subiect reflectat la rubrica ”Arhiva Sindicală”. Este vorba despre marșul solidarității, organizat de CNSM în anul 2013.
La final, în cadrul rubricii ”Sfatul Juristului”, specialiștii CNSM răspund la întrebările venite în adresa emisiunii.