În ediția curentă vorbim despre angajații Oficiilor Teritoriale Cadastrale din raioanele Cimișlia și Hâncești. Astfel reliefăm problemele dar și succesele înregistrate de colectivele vizate. Totodată accentuăm și dialogul social din instituții.
În aceeași ediție, continuăm vizitele de documentare la Institutul INGEOCAD din Chișinău, acolo unde salariații sunt mulțumiți de condițiile bune de muncă dar și că au volume de muncă, fapt ce le permite achitarea salariilor la timp.
Nu putem vorbi despre o situație similară la Întreprinderea de Stat PROSOL. Aici, salariații înregistrează restanțe la salarii deja de 4 luni. Mai multe detalii urmăriți în emisiune.
La Rezina și la Anenii Noi au fost convocate Comisiile Teritoriale pentru Consultări și Negocieri Colective. În cadrul acestora s-au scos în vizor probleme dar și s-au analizat minuțios clauzele incluse în convențiile colective semnate la nivel de teritoriu în ambele raioane.
Experții Consiliului Regional Pan-European au efectuat la inițiativa CNSM o vizită în țara noastră. Aceștia au explicat sindicaliștilor moldoveni cum funcționează sistemele europene de pensii, pentru ca ulterior reprezentanții sindicatelor să poată avea o poziție fermă atunci când vor fi parte componentă a reformării sistemului de pensii din R.M.