Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Vizită de lucru operativă a conducerii Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la Palanca

10.03.2022

Palanca 06.03.2022

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” s-a deplasat recent la punctul de trecere Palanca de la hotarul Republicii Moldova cu Ucraina, pentru a se familiariza cu condițiilor de muncă ale funcționarilor publici cu statut special, membri de sindicat, care își desfășoară activitatea într-un regim special. La Palanca s-au deplasat Mihail Lașcu, președintele Federației ”SINDLEX”, împreună cu Vasile Bînzaru, președintele Sindicatului ”FRONTIERA”, și Gheorghe Bivol, președintele Sindicatului ”SALVATORUL”.

La fața locului, sindicaliștii au discut cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție, Poliției de Frontieră, UNICEF Moldova, despre cum are loc transferul refugiaților din Ucraina spre alte puncte de trecere a frontierei, problemele care au loc în acest proces, suportul care este acordat refugiaților.

Potrivit lui Mihail Lașcu, președintele Federației ”SINDLEX”, se atestă un flux mare de refugiați, așa cum arată și cifrele publicate de autorități, la toate punctele de trecere a frontierei. Totodată, se atesta o implicare fără precedent a întregii societăți de susținere a refugiaților din țara vecină.

“Republica Moldova nu s-a mai confruntat cu o asemenea situație. Evident, în aceste condiții deosebite, angajații din subdiviziunile MAI implicați în gestionarea activităților respective muncesc în condiții complicate, cu multă dedicație, responsabilitate și vigilență. Este o presiune foarte mare pentru angajații MAI care fac față fluxului de refugiați. Vrem să subliniăm că toate orele de muncă suplimentare vor fi achitate în modul corespunzător, conform Codului muncii și Convenției colective. De asemenea, persoanele implicate în acest proces vor putea recupera anumite ore de muncă ulterior, pentru a fi alături de familiile lor.”, a menționat Lașcu.

În contextul crizei refugiaților, Lașcu aduce sincere mulțumiri tuturor angajaților MAI pentru profesionalism și rezistența de care dau dovadă în această perioadă, apreciind buna coordonare și organizare care există între subdiviziunile MAI, autoritățile locale, diverse organizații naționale și internaționale care se implică în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.

În semn de solidaritate, sindicaliștii care fac parte din Federația ”SINDLEX”, inclusiv Sindicatul „DEMNITATE” și Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „Viitorul”, au făcut donații în valoare de peste 120 mii de lei pentru a susține refugiații din Ucraina.

În următoarele zile conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” se va deplasa și la alte puncte de trecere a frontierei pentru a monitoriza situația și condițiile de muncă în care activează angajații subdiviziunilor MAI, membri de sindicat.

Foto: Mihail Lașcu

Departamentul mass-media și relații internaționale

Abonați-vă la canalul nostru pe Telegram https://t.me/sindicatemd