Acum mai bine de 1 an, a fost aprobată Legea nr.290/2016 privind modificarea și completarea Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, care a condus la reformarea sistemului public de pensii din țara noastră.
În opinia lui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, dincolo de multe norme benefice pentru cetățeni, s-a făcut și o mare nedreptate, deoarece de la 1 ianuarie 2017 a fost anulat dreptul la pensie anticipată pentru persoanele care lucrau în condiții extrem de grele, nocive, precum muncile în mine, la întreprinderile de fabricare a sticlei, în medicina nucleară și alte domenii de activitate care includ surse de pericol pentru sănătatea oamenilor.
Motivul de bază al acestei schimbări a legislației, invocat de autori, l-a constituit lista prea mare a activităților care permiteau acordarea dreptului la pensie anticipată pentru angajații care muncesc în condiții foarte grele, foarte nocive, aprobată de Guvern în anul 1992. Pe când, în realitate, a precizat vicepreședintele CNSM, numărul de persoane, care se pensionau în baza acestei liste era neînsemnat.
Conștientizând că s-a comis o nedreptate în raport cu respectiva categorie de lucrători, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a sesizat în repetate rânduri Parlamentul, Guvernul, ministerul de resort, solicitând să fie restabilit dreptul la pensie anticipată pentru salariații care activează în condiții nocive de muncă.
Cerințele sindicatelor au fost susținute, astfel încât la 22 decembrie 2017 Parlamentul RM a adoptat Legea nr.317, prin care s-au operat modificări și completări la Legea privind sistemul public de pensii. Astfel, a fost eliminată această nedreptate față de angajații care activează în condiții grele, nocive de lucru. Adică, a fost restabilit dreptul la pensie anticipată pentru categoria respectivă de lucrători, chiar dacă CNSM nu a fost de acord cu grila propusă de autori privind reducerea vârstei standard de pensionare în dependență de stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă, ceea ce, de fapt, diminuează într-o oarecare măsură garanțiile legale care au fost în vigoare până la 1 ianuarie 2017.
În consecință, ne explică Sergiu Sainciuc, odată cu publicarea acestei legi în ”Monitorul Oficial”, începând cu 5 ianuarie 2018, pentru persoanele, care au stagiul de cotizare în condiții de muncă deosebit de grele de cel puțin 10 ani, vârsta standard de pensionare stabilită va fi redusă. Astfel, conform Legii votate la finele lui decembrie, anul trecut, s-a procedat la o divizare în funcție de stagiul special de cotizare și reducerea vârstei de pensionare. Adică, stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă trebuie să fie de cel puțin 10 ani, iar vârsta de pensionare va fi redusă cu 5 ani. În cazul în care un angajat, care activează în condiții nocive de muncă, a realizat un stagiu de cotizare de 20 de ani și mai mult, atunci acesta se va pensiona cu 10 ani mai devreme. Altfel spus, conchide vicepreședintele CNSM, dreptul la pensie anticipată va depinde nemijlocit de stagiul de cotizare în condiții deosebite de muncă.
Acum, punctează Sergiu Sainciuc, urmează ca Guvernul să aprobe lista locurilor de muncă în condiții deosebite, în temeiul căreia se acordă pensie pentru limită de vârstă în condiții avantajoase, precum și modul de aplicare a acesteia. În acest context, dumnealui a evidențiat că sindicatele de ramură au colaborat în mod activ cu ministerul de resort pentru a întocmi respectivul act. Este necesar doar că acest proiect să fie promovat cât mai repede de Guvern, pentru ca Legea adoptată de Parlament, ce restabilește dreptul la pensie în condiții avantajoase pentru persoanele ce muncesc în condiții deosebite de muncă, să poată fie pusă în aplicare cât mai urgent.
Sursa foto: http://www.obiectiv.info
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM