Ieri, 23 februarie, membrii Comisiei Naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit în prima ședință din acest an.
Partenerii sociali au discutat despre situația dialogului social din țară, sindicaliștii prezentând un șir de propuneri de modificare și completare a cadrului legal în domeniu.
Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM a remarcat o eficiență scăzută a parteneriatului social, caracterizată, printre altele, de capacitatea redusă a partenerilor sociali de a negocia și încheia convenții și contracte colective de muncă. Potrivit datelor CNSM, până în prezent la nivel național au fost încheiate 15 convenții colective, la nivel ramural – 19 convenții colective din 25 de centre sindicale, la nivel teritorial – 21 convenții colective și 4588 contracte colective de muncă, raportat la circa 7000 de organizații sindicale primare.
”Această situație este cauzată, în mare parte, de lipsa structurilor patronale la nivel de teritoriu şi ramural și cadrul legal subdezvoltat la capitolul parteneriatului bipartit, lipsa cunoștințelor și interesului din partea partenerilor sociali de a negocia și caracterul formal al contractelor colective de muncă. Alte aspecte țin de lipsa unui mecanism permanent de monitorizare și control asupra respectării contractelor colective de muncă și convențiilor colective, dar și de ponderea foarte înaltă a lucrătorilor informali”, a spus Sainciuc .
Astfel, sindicaliștii consideră necesar de a modifica și completa cadrul legal privind dialogul social, în vederea excluderii prevederii ce menționează expres despre caracterul recomandabil al deciziilor Comisiei naționale și introducerii unei alteia, care stabilește că hotărîrile CNCNC sunt obligatorii pentru părțile ce le-au adoptat prin consens. Altă propunere ține de introducerea prevederilor ce ar permite constituirea comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel ramural și teritorial în format bipartit. Toate propunerile sindicatelor sunt anexate în Nota informativă cu privire la situația în domeniul dialogului social și propunerile sindicatelor de modificare și completare a cadrului legal în domeniu
Totodată, membrii CNCNC și-au prezentat propunerile cu privire la măsurile și acțiunile de combatere a fenomenului muncii „la negru” și achitării salariilor ”în plic”.
În acest sens sindicatele propun de a elabora şi adopta o Strategie naţională de combatere a fenomenului „muncii la negru” şi de achitare a salariilor „în plic”, în care să fie prevăzute un șir de măsuri concrete.
”Redresarea situației la capitolul dat poate fi efectuată doar prin consolidarea eforturilor partenerilor sociali și perfecționarea cadrului normativ privind eficientizarea acțiunilor în domeniul contracarării acestui fenomen”, a opinat Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM.
În cadrul dezbaterilor a fost prezentată o matrice ce include cauze, soluții și impacturi, elaborată la prima ședință a grupului de lucru creat în cadrul Consiliului economic pe lângă prim-ministru, care are drept scop identificarea soluțiilor de combatere a fenomenului „salariilor în plic” și a ocupării informale.
Menționăm, că sindicaliștii au solicitat, printr-o scrisoare adresată Guvernului și Consiliului economic pe lângă prim-ministru, includerea în grupul de lucru respectiv a reprezentanţilor CNSM.
În cadrul ședinței CNCNC a fost examinat și proiectul Legii cu privire la Comitetele sectoriale pentru formare profesională.
CNSM a fost printre iniţiatorii propunerii de elaborare unei astfel de legi, care ar avea menirea să asigure funcţionarea Comitetelor sectoriale pentru formare profesională ca structuri tripartite, ce au un şir de atribuţii de a eficientiza funcţionarea pieţei forţei de muncă.
Departamentul mass-media și relații internaționale