Sindicaliștii s-au angajat să întreprindă un șir de acțiuni în vederea protecției drepturilor și promovării intereselor membrilor de sindicat, reieșind din situația social economică din țară. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată de către Consiliul General al CNSM, în cadrul ședinței de joi, 24 noiembrie.
Astfel, membrii Consiliului General solicită Guvernului stabilirea salariului minim pe țară cu indicarea mărimilor concrete pe anii următori și atingerea către anul 2020 a mărimii de 50-60% din salariul mediu pe economie, precum și majorarea cu 50% a salariilor în sectorul bugetar. Totodată, sindicaliștii cer includerea în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2017 a resurselor financiare necesare pentru majorarea salariului minim pe țară și a salariilor în sectorul bugetar.
Membrii Consiliului General mai pledează pentru continuarea negocierilor în vederea perfecționării Codului muncii și neadmiterea elaborării unui nou cod, în același timp, cerând să le fie luate în considerare propunerile ce vizează implementarea conceptului de reformă a sistemului actual de pensii, dar și pentru intensificarea măsurilor adecvate de contracarare a economiei informale, elaborarea și aprobarea unei Strategii naționale vizând combaterea muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”.
Solicitările către Parlament vizează susținerea propunerilor înaintate de sindicate la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de realizarea politicii fiscale și vamale pentru anul 2017 și neadmiterea abrogării evidenței raporturilor de muncă în baza carnetelor de muncă, până la instituirea unui sistem de evidență alternativ, dar și inițierea examinării și adoptării Legii cu privire la tichetele de masă.
Alte solicitări urmează a fi înaintate către Comisia națională pentru consultări și negocieri colective și către Avocatul Poporului.
„Dată fiind speranța de viață scăzută a moldovenilor, CNSM este categoric împotriva majorării vârstei de pensionare” – Oleg Budza
În cadrul ședinței Consiliului General, Oleg Budza, președintele CNSM, a adus în discuție mai multe probleme cu care se confruntă salariații la etapa actuală, printre acestea fiind restanțele la salarii și îngrădirea dreptului de asociere în sindicate în întreprinderile cu capital privat.
Liderul CNSM s-a arătat îngrijorat și de fenomenul economiei informale, care ia o amploare tot mai mare și a reiterat necesitatea operării modificărilor la Codul contravențional, în vederea înăspririi sancțiunilor pentru agenții economici care practică angajările ”la negru”, remunerarea „în plic”, dar și pentru cei care nu achită salariile la timp.
În acest context, Igor Zubcu, vicepreședintele Federației Sindicale „SĂNĂTATEA”, a venit cu propunerea ca sindicatele să elaboreze o strategie proprie de combatere a economiei informale și un plan de acțiuni, care să fie pus în aplicare de fiecare sindicat în parte.
Referindu-se la reforma sistemului de pensii, Oleg Budza a punctat că aceasta este pe cât de așteptată, pe atât de dureroasă și că sindicatele s-au pronunțat categoric împotriva majorării vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, în condițiile unei speranțe de viață scăzute a populației din țara noastră.
La rândul său, Vera Platon, președintele Consiliului interramural teritorial al sindicatelor din raionul Rezina, s-a arătat alarmată că o bună parte din femei nu vor ajunge să se pensioneze, fiind afectate de boli cardiovasculare și de cancer de la vârste timpurii, cauzate, în mare parte, de condițiile nocive de muncă.
Maria Cotorobai, președintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Cahul, a propus ca formula de calcul a pensiilor, care este elaborată în prezent, să fie aplicată doar în cazul funcționarilor publici încadrați în muncă după ce va fi adoptat noul sistem de pensii, iar pentru cei care în momentul implementării noii formule aveau o vechime în muncă de peste 15 ani, să se facă uz de legislația actuală.
„Sindicatele trebuie să fie solidare și să caute împreună soluții pentru a proteja interesele membrilor săi” – Dumitru Ivanov
Dumitru Ivanov, președintele Federației sindicale a Educației și Științei, a îndemnat sindicaliștii din toate ramurile economiei naționale să-și conjuge eforturile și să consolideze munca în echipă. ”Trebuie să fim solidari și să căutăm împreună soluții pentru a proteja interesele membrilor noștri, pentru că ne confruntăm cu aceleași probleme”, a spus el.
În aceeași ordine de idei, Vlad Canțîr, președintele Federației ”SINDASP”, a subliniat că problema solidarității în cadrul sindicatelor este una majoră și că sindicaliștii trebuie să fie mai temerari în acțiunile lor. ”Poate a venit timpul să organizăm un protest de amploare, la care să se alăture toți doritorii, atunci când va fi vorba de modificarea sistemului de pensii, a codului muncii și de aplicarea altor măsuri care vor veni în dezavantajul salariaților”, a sugerat acesta.
„Garantarea dreptului la vot în cadrul Comitetului Confederal al CNSM pentru Consiliul de Femei și Comisia de Tineret” – Angela Otean
Alte propuneri în cadrul ședinței de joi a Consiliului General au venit din partea Consiliului de Femei și al Comisiei de Tineret din cadrul CNSM.
Astfel, Angela Otean, vicepreședintele Consiliului de Femei, consideră necesară garantarea dreptului la vot în cadrul Comitetului Confederal al CNSM pentru cele două structuri menționate, fapt care va asigura un proces echitabil de exercitare a dreptului la expunere pentru femeile și tinerii din cadrul sindicatelor. Iar Tatiana Marian, președintele Comisiei de Tineret, a îndemnat sindicatele să depună eforturi în vederea realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă prevăzute în Agenda 2030, în vederea promovării și implementării politicilor de tineret.
Departamentul mass-media și relații internaținale