Curtea Constituțională: Concedierea salariaților care au fost aleși în organele sindicale, nu se admite timp de 2 ani după expirarea mandatului

Garanțiile prevăzute de articolul 388, alin. (4) din Codul muncii, pentru persoanele alese în organele sindicale sunt constituționale. Prin urmare, concedierea salariaților care au fost aleși în organele sindicale, nu se admite timp de 2 ani după expirarea mandatului, cu excepția cazurilor de lichidare a unității sau de comitere de către salariații respectivi a unor acțiuni culpabile, pentru care legislația în vigoare prevede posibilitatea concedierii. Despre aceasta se arată în decizia Curții Constituționale din 9 iulie 2018.

Anume această garanție legală a constituit recent obiectul unei sesizări a Curții Constituționale (a se vedea sesizarea nr. 100g din 5 iulie 2018 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 388, alin. (4) din Codul muncii). Verificarea constituționalității prevederilor art. 388, alin. (4) din Codul muncii, a fost solicitată de către Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău. Sesizarea a fost făcută din oficiu, întrucât Colegiul a considerat că „interzicerea concedierii în interiorul termenului de 2 ani de la încetarea mandatului de membru ales al comitetului sindical […] este neproporțională scopului legitim de protecție a drepturilor salariaților în raport cu drepturile angajatorului în procesul de organizare a funcționării unității”.

În alegațiile sale expuse în sesizare, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a apreciat garanția legală prevăzută de art. 388, alin. (4) din Codul muncii, drept o ingerință care „încalcă prevederile articolelor 9, 46 și 126 din Constituție, care consfințesc libera inițiativă economică, libera activitate de întreprinzător și dreptul la proprietate”.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate a articolului 388, alin. (4) din Codul muncii, prin decizia sa nr. 87 din 9 iulie 2018, Curtea Constituțională a subliniat următoarele:

• Principiul democrației sindicale asigură o protecție specială salariaților aleși în organele de conducere ale organelor sindicale pentru a preveni luarea unor decizii abuzive de către conducerea unităților;
• Articolul 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 135 din 23 iunie 1971 cu privire la protecția drepturilor reprezentanților lucrătorilor la întreprinderi, acordate lor și articolul 7 din Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, prescrie o protecție eficace și garanții suficiente pentru a le permite reprezentanților sindicali să-și îndeplinească în mod corespunzător obligațiile care le-au fost încredințate;
• Măsura de protecție a mandatului exercitat de reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor are caracterul unei garanții legale împotriva eventualelor acțiuni de constrângere, șantaj sau reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului;
• Liderii sindicali nu și-ar putea îndeplini mandatul încredințat de salariați de a le apăra drepturile și de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale acestora, dacă ar fi expuși unor represiuni, amenințări sau șantajări din partea angajatorilor;
• Situația deosebită în care se află salariații membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinată de atribuțiile lor în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut de articolul 42 alin. (2) din Constituție;
• Membrii sindicatelor, în calitatea lor de reprezentanți, promotori și apărători ai drepturilor și intereselor profesionale și economice ale salariaților, vin mai des în contact direct cu reprezentanții angajatorului, adesea în situații conflictuale, în care nu ar mai putea acționa eficient dacă eventual ar fi supuși măsurilor represive din partea angajatorului. Aceste circumstanțe justifică tratamentul juridic prin reglementarea unor măsuri speciale și eficiente de apărare a stabilității raporturilor de muncă.

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a articolului 388, alin. (4) din Codul muncii și a statuat că prevederile acestuia constituie „o protecție necesară și adecvată, care corespunde cerințelor constituționale și celor prevăzute de actele internaționale, fiind instituită în scopul respectării libertății sindicale și al garantării efectivității acesteia”.